Hepatita virală A este o boală contagioasă determinată de infectarea cu virusul hepatitic A. Virusul hepatitic A este doar unul dintre cele 5 tipuri de virusuri hepatitice responsabile de apariția hepatitelor virale, acesta fiind singurul virus hepatitic care nu determină boală cronică. În cazul hepatitei virale A ficatul se inflamează însă, în majoritatea cazurilor, se vindecă complet fără a fi afectat pe termen lung. Dacă o persoană este expusă la virusul hepatitic A, aceasta dezvoltă imunitate pe termen lung și nu mai poate contacta boala a doua oară.
Hepatita A se transmite atunci când o persoană vine în contact și/sau consumă alimente și/sau apă/gheață contaminate cu virusul hepatitic A, de obicei în condiții de igienă inadecvată.
Una din trei persoane prezintă deja anticorpi împotriva virusului hepatitic A întrucât au fost expuse la virus, dar nu au dezvoltat simptome.
Dacă o persoană sănătoasă a fost expusă la contactul cu o persoană infectată, există un tratament pentru Hepatita A care să o împiedice să devină infectată, eficacitatea maximă a acestui tratament fiind observată în primele două săptămâni după contactul presupus infectant.
După ce o persoană se infectează cu virusul hepatitic A, poate să dureze 2 până la 4 sau chiar 7 săptămâni până să apară semnele sau simptomele bolii. Acestea pot să difere în funcție de vârsta persoanei infectate. Unele persoane pot să nu prezinte simptome evidente, acestea numindu-se asimptomatice. De multe ori însă persoanele infectate se simt și arată bolnave. Majoritatea acestora vor avea nevoie de spitalizare.
Hepatita B este o boală provocată de infecția ficatului cu virusul hepatitic B (VHB). Infecția cu virusul B poate fi acută sau cronică. În 95% din cazurile cu hepatită acută, sistemul imunitar al organismului uman este capabil să elimine virusul din organism și să se vindece complet în câteva luni. Însă atunci când sistemul imunitar nu poate lupta împotriva virusului, boala devina cronică și persistă toată viața cu riscul de a dezvolta alte boli grave cum ar fi: insuficiența hepatică, ciroza hepatică sau chiar cancerul hepatic.
În faza acută inflamația ficatului evoluează rapid și durează o perioadă scurtă de timp, de cele mai multe ori apărând o vindecare totală în câteva luni. În aproximativ 6 luni o mare parte dintre cei infectați cu virusul hepatitic B se vindecă, iar sistemul imunitar dezvoltă anticorpi care îi vor proteja de o nouă infectare cu VHB pentru tot restul vieții. Doar o mică parte din cei afectați (în special persoane în vârstă) pot prezenta simptome care să mai persiste în timp și după vindecare câteva luni sau, în unele cazuri, câțiva ani.
În faza cronică, inflamația ficatului se permanentizează (cronicizează) și netratată evoluează către insuficiență hepatică, ciroză hepatică sau chiar cancer hepatic. Cu cât cantitatea de VHB din organism este mai mare, cu atât riscul de evoluție către ciroză hepatică sau cancer hepatic este mai mare, iar procentul celor care vor deceda de ciroză hepatică sau cancer hepatic în acest caz este cuprins între 15 – 20%. Riscul de cronicizare a infecției depinde în mare măsură și de vârsta la care a fost contactată infecția. Cel mai mare risc de cronicizare îl prezintă nou-născuții infectați la naștere și copiii cu vârste de până la 5 ani.
Riscul mai mare de evoluție către ciroză hepatică îl au pacienții care poartă un anumit tip de antigen VHB, cu vârste mai mari de 40 ani și care au valori foarte mari ale testelor enzimelor hepatice. Riscul mai mare de evoluție către cancer hepatic îl au pacienții de sex masculin, cu vârste de peste 40 ani, care au avut în familie cazuri de cancer hepatic, care suferă deja de ciroză hepatică și care sunt de asemenea infectați și cu virusul hepatitic C.
Hepatita virală C este rezultatul unei infecții cu virusul hepatitic C (VHC) care determină inflamația și lezarea ficatului. VHC este transmis atunci când sângele unei persoane infectate intră în corpul altei persoane. Spre diferență de hepatitele virale A și B, nu există vaccin preventiv împotriva hepatitei virale C. Când VHC intră în fluxul sangvin, acesta își găsește drumul către celulele hepatice în interiorul cărora se multiplică. Atunci când infecția devine importantă se declanșează sistemul imunitar care începe să lupte împotriva virusului. La unele persoane, sistemul imunitar chiar reusește să lupte și să controleze virusul. Infecția cu virus hepatitic C poate intra în categoria de infecție “acută” (până la 6 luni de la infecția inițială) sau “cronică” (peste 6 luni de la infecția inițială). Majoritatea celor care contactează VHC (aproximativ 80%), vor dezvolta o infecție cronică.
Majoritatea persoanelor cu hepatită virală C, chiar și cei care sunt infectați de multă vreme, nu prezintă semne sau simptome. În cazul în care acestea se manifestă, includ: